La intrare

În coada de la 11:30 dimineaţa fanii erau destul de relaxaţi. Nimic n-avea sa anunţe urletele şi dansurile şi măscăriile de cu seară. „Acum, serios vorbind, eu nu prea sunt fan. Am venit din curiozitate să văd ultimele repetiţi”. Un casier îl întreabă pe gardianul care păzea coada afară: „Toţi de aici vor la « Michael »?”. „Mda…”. Filmul va rula toată ziua. Un tânăr, fără să urle şi fără măcar să fie deghizat (pff … dezamăgire), aşteaptă totuşi cu nerăbdare: „Îmi cumpărasem un loc pentru concertul din Londra. Aşa mai compensez şi eu. Cum am aflat data în care va rula filmul mi-am luat o zi liberă”. NB: dacă vecinul de birou este şi el bolnav în aceeaşi zi, denunţaţi-l! Sala se umple pe jumătate. O tânără vorbeşte apăsat: „…n-o să ratez nimic din tot ce va ieşi despre Michael”.

Filmul

Va trebui să clarificăm lucrurile, chiar dacă va fi dureros: eroul moare la final. Totuşi – şi din fericire pentru spectoatoarea care oricum îşi va şterge mucii pe tot parcursul filmului – nu se insistă pe acest aspect. Totul se concentrează pe un omagiu delirant făcut din două ore de repetiţii în care îl vedem pe Rege mai de aproape (uneori prea de aproape, hiiiiii).

Pentru un fan, This is it rămâne un document unic despre ultimele săptămâni de pregătire a mega-concertului din Londra care n-a prea mai avut loc. Poze cu Michael suprapuse pe un ecran gigant, totul pare grandios. Sau poate megalomanic. Îţi faci o impresie destul de potrivită despre ce şi cum ar fi fost concertul şi despre relaţia star-ului cu colegii lui. Între două „God bless you”, Michale avea grijă să controleze tot ce putea în materie de muzică şi scenă.

Pentru spectatorul x, toate astea sunt drăguţe în cel mai bun caz, plictisitoare în cel mai rău. Anturajul cântăreţului îi plânge geniul de la început până la sfârşit, dansatorii angajaţi pentru concertul din Londra tăriesc acum emoţii zguduitoare, iar uneori Michael aruncă câte o vorbă greu de priceput cum ar fi: „Priviţi-mă cum rag”. Când niciuna din acestea nu se întâmplă, toată lumea dansează şi exersează într-o vestuţă neagră cu tiv şi manşoane metalice. O face extraordinar, deh, tot Michael Jackson rămâne. La un moment dat îşi ia zborul şi dansatorii sar pe scenă ca din toaster după care apare imaginea cântăreţului care zice, fără să zâmbească, „I like trees”.

Debriefing [1]

La ieşire lumea era deopotrivă tristă şi fericită, ezitând între „Ce păcat!” şi „Ce frumos!”. Asta a fost.

Revistă: Les Inrockuptibles, octombrie 2009, http://www.lesinrocks.com/

Autor: Camille Polloni

Titlu original: On y était : « This is it » de Michael Jackson

[1] interesantă alegere de subtitlu. “Debriefing” înseamnă “a one-time, semi-structured conversation with an individual who has just experienced a stressful or traumatic event”. vedeţi http://encyclopedia.thefreedictionary.com/debriefing

“Les inrockuptibles” e o revistă de grai franţuzesc relativ puţin cuviincioasă, într-adevăr, dar nu la modul “specializat”. În bucătăria ei găsim muzică, filme, cărţi, concerte, treburi d-astea. Dacă Rolling Stones (revista) e undeva în zona U2, Madona, Eric Clapton, să zicem că Les inroks sunt undeva în zona Tokyo Hotel, Arctic Monkeys, Hot Chip şi Franz Ferdinand.

Ş-apăi ni copertă luna trecută (click pentru a mări – ce invenţie minunată, nu?- ):

Pe copertă Sasha Grey, actriţă porno (sic!)

Să spunem că nenii o ţin îndeobşte cu “rezistenţa prin cultură” ,  fiind ceva mai pudici decât lasă să se înţeleagă numărul de august.  Iată şi alte coperte mai duse la biserică  (click, dacă n-aveţi ochelari):