Explozia textelor în literatura ştiinţifică pune o problemă din ce în ce mai serioasă: cum să nu fii depăşit de situaţie? Cum poţi evita să-ţi vezi creierul năucit sub greutatea articolelor şi cărţilor de citit? Medicamentul împotriva asfixierii este cunoscut de mai bine de 30 de ani: citeşte mai puţin!

Carol Tenopir şi Donald King de la Universitatea din Pittsbourgh arată că timpul mediu petrecut pentru lecturarea unei lucrări ştiinţifice a rămas constant din anii ’70 până în anii ’90 iar acum a scăzut de la 47 la 30 de minute. Tendinţa ar trebui să continue, spun cu entuziasm cercetătorii americani. Într-un lung articol publicat în revista Science, aceştia privesc cu ochi încrezători progresul „lecturii strategice”, făcută posibilă de revoluţia digitală şi Internet.

„Scopul este să te mişti repede prin literatura de specialitate şi asta citind cât mai puţin”, spun ei. Apoi citează un alt articol în care era descris un tată „iritat” de obiceiul fetei lui de a zapa cu o viteză nebună atunci când se uită la televizor; tatăl o întreba de ce nu se poate decide odată, iar ea răspundea: „nu încerc să mă decid”, ceea ce poate fi tradus drept “a urmări canalele fugar şi a aduna informaţia pe orizontală mai mult decât pe verticală”. Articolul conclude: „putem defini trecerea de la sursele tradiţionale la sursele digitale în funcţie de « timp de căutare », aşa încât Google devine un exemplu antologic. Minunata abilitate de a sări de la o informaţie la alta era denumită înainte « research » şi era considerată primul pas spre cunoaştere ştiinţifică. Astăzi noi facem « research » continuu”.

Ascensiunea regatului digital a făcut posibilă (iar în continuare va îmbunătăţi) „lectură strategică”. Însă, există şi voci care preferă să nu îmbrace totul în hăinuţa politeţii. Geoffrey Bilder, preşedintele unei asociaţii specializată pe centralizarea datelor din articolele ştiinţifice, consideră că „lectura strategică” nu e decât „strategie pentru evitarea lecturii”. Până şi oamenii de ştiinţă evită să citească tot. Se uită la index, caută-caută, apoi ajung în interiorul lucrării doar acolo unde îi interesează şi unde este important pentru fiecare.

Acum, valoarea ştiinţei se traduce deseori în aprecierea şi prognozarea viitorului. Dacă în comunitatea ştiinţifică timpul de lectură s-a redus în zece ani de la 47 la 30 de minute, ce ne aşteptăm de la următorii douăzeci de ani? 25 de minute? 5?

PS: un videoclip pe aceeaşi temă. Ajuns la 157 de ani (estimez şi eu …), John Searle e chiar sympa:

Revista: www.booksmag.fr, sept 2009

Autor: Olivier Postel-Vinay

Titlu original: Lecture stratégique